În teoria constituționalismului, majoritatea constituțiilor democratice moderne se bazează pe un set-standard de temeiuri. Cu toate acestea, analiza proceselor juridice reale relevă adesea o discrepanță semnificativă între modelul normativ și practica aplicării acestuia, deoarece: Declarația privind poporul ca sursă a puterii este înlocuită de înstrăinarea cetățenilor de la guvernare. Principiul supremației Constituției este vulnerabil în fața practicii de introducere a modificărilor prin intermediul actelor cu o forță juridică inferioară. Separația puterilor este încălcată atunci când pârghiile de guvernare sunt concentrate în mâinile unei singure forțe politice, ceea ce creează riscul monopolizării puterii. Garanțiile de independență a sistemului judiciar sunt puse la îndoială în cazul desfășurării unor proceduri selective de recrutare a cadrelor. Răspunderea juridică declarată a statului se confruntă cu o limitare procedurală: conform legislației penale (de exemplu, articolul 21 din Constituție și normele Codului penal), subiecții responsabilității sunt persoane fizice concrete, în timp ce instituția abstractă a statului nu poate fi trasă nemijlocit la răspundere. Astfel, textul Constituției Republicii Moldova formează doar un model teoretic al statului democratic de drept. Evaluarea măsurii, în care principiile declarate își păstrează valabilitatea, depinde de practica zilnică de aplicare a dreptului și de cea politică.