“Moldova nu este a noastră, dar este a urmașilor urmașilor noștri în veacul vecilor!” 

Ștefan cel Mare și Sfînt 

Declarația făcută de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în podcastul „The Rest is Politics”, potrivit căreia „dacă am avea un referendum, aș vota pentru unirea cu România”, a reaprins dezbaterile din spațiul public și a ridicat, din nou, întrebări despre limitele constituționale ale unui asemenea scenariu. Într-un interviu pentru Noi.md, Valeriu Kuciuk — doctor în drept, lector universitar și președinte al Institutului Justiției Constituționale — analizează strict juridic cu titplu de principiu afirmația șefei statului, vorbește despre premisele și impedimentele constituționale ale unei eventuale „dispariții” a statului, dar și despre riscurile pe care le vede în contextul dublei cetățenii și al unui posibil conflict de interese la nivelul celei mai înalte funcții publice. 

Dle Kuciuk, ce este cu această declaratie, și cum credeți, ce a avut în vedere dna președintă Sandu? 

În cazul în care mă întrebați ce a avut în vedere dna președinta, mai corect ar fi să o întrebați personal pe Dumneaei! Or numai dînsa poate explica veridic și plenipotențiar ce a avut ea în vedere și care scop l-a urmărit expunînd această teză provocatoare. 

Dar în opinia mea, declarația Maiei Sandu care întradevăr este una uimitoare și nefirească pentru un șef de stat, poate fi analizată (în cazul nostrum sucint și cu titlu de principiu) doar strict sub aspect juridic, concomitent fiind inițiată o conversație societală larga în care societatea civilă, dar în primul rînd comunitatea juridică, ar dezbate public și profund subiectele ridicate în interviul respectiv al doamnei președintă, elucidînd mai multe aspecte și circumstanțe, care ar răspunde la mai multe întrebări la subiectul unirii (dispariției statului nostru), asa ca: 

– există căi constitutionale de învăptuire a unirii Republicii Moldova cu România? 

– care sînt impedimentele constituționale în calea dispariției statului Republica Moldova? 

– va conduce unirea Moldovei cu România la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau/și a garanţiilor acestora?

– care este opinia majoritară în societate, doresc oare întradevîr cetățenii Republicii Moldova lichidarea statului său si unirea lui cu cel roman, sau cu careva alt stat? 

– ce spun constituționaliștii, care sînt argumentele de natură constituțională pentru și contra? 

– care este poziția regiunilor statului moldovenesc la subiectul dispariției Moldovei ca stat suveran și independent, și în primul rînd a găgăuzilor care pot să-și valorifice dreptul la autodeterminare, dar evident și a celor din Transnistria, din municipii, din fiecare localitate? 

– ce spune clasa politică, care este poziția oficială a tuturor fracțiunilor din Parlament, dar și a celor din partidele extraparlamentare? – admite oare regimul constitutional afectarea lui gravă și/sau substituirea lui cu un alt regim constituțional?

 – pot fi respectate în cazul lichidării statului moldav principiile constituționale a statului de drept, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, a unității poporului, …. a supremației Constituției? 

– poate avea forță juridică care să conducă la consecințe legale un act de lichidare a statului moldovenesc în condițiile existenței normei constituționale care statuează că „nici o lege şi niciun alt act juridic care contravine prevederilor Constituției nu are putere juridică”? 

– poate fi constituțională de principiu lichidarea statului moldovenesc indiferent de forma aplicată – absorbție, unire, asociere, integrare? – ce s-ar putea întîmpla în Moldova sub aspect juridic și faptic în cazul pierderii de către Republica Moldova a independenței și suveranității sale? – etc…. „

Este clar, că întrebări de natură juridică sînt multe, și prezentul interviu nu acoperă aceste subiecte, fiindcă doar un dialog științifico-practic larg în societate, dar in primul rînd în mediul profesioniștilor de drept constituțional, ar putea face lumină la acest capitol. Or, pînă în prezent, cele expuse și vociferate în spațiul public, sînt mai mult emanări de emoții și declarații socio-politice, mai puțin cu valoare veritabilă juridica, cu explicații de drept si argumente detaliate si pe intelesul tuturor. 

Dle doctor, dar Dvs., în calitate de savant, de cercetător științific, cu o experiență practică în fața Curții Constituționale de mai bine de 10 ani, cum credeți: de unde trebuie să pornească logica lucrurilor, atunci cînd avem în față o astfel de declarație incendiară din partea șefului de stat? 

Sînt absolut convins că punctul de pornire al analizei juridice a unor astfel de declarații trebuie căutat în norma constituțională. Doar litera și spiritul Constituției pot sta la temelia oricăror declarații, mesaje, adresări ale unui președinte de stat. Or, conform art. 77 alin. (2) al Constituției, Președintele Republicii Moldova reprezintă statul, iar pe durata mandatului său el poate să se pronunțe doar exclusiv din această postură, avînd acest statut juridic constituțional și dispunînd de competențele sale constituționale, expres statuate în textul Constituției. Totodată, în context, putem aprecia univoc și următoarele: Este binecunoscut că faptele notorii nu trebuie demonstrate. 

Astfel, faptul notoriu este un principiu juridic conform căruia un fapt evident nu necesită vreo probare în instanță sau în afara ei, deoarece acest fapt este cunoscut de toată lumea, astfel încît, din start, el este considerat stabilit, nefiind necesară dovedirea lui și fiind exceptat de la regula generală a necesității aprecierii sale ca probă sau ca argument, atît sub aspectul admisibilității în instanță, cît și ca aspect social în societate. Prin urmare, atît în cadrul unor cercetări judecătorești, cît și în cadrul oricărei cercetări științifice sau dialog socio-politic, este de avut în vedere că declarația dnei președinte nu necesită probare, fiindcă acest fapt este notoriu. 

Actualmente, dna Maia Sandu deține o funcție de demnitate publică, avînd un statut juridic constituțional special, în calitate de persoană cu cea mai înaltă funcție de demnitate publică în statul moldovenesc; 

Este neîndoielnic faptul că declarația publică privind opțiunea sa de contribuție personală la dispariția statului moldovenesc, într-adevăr, aparține dnei Maia Sandu, președintă a Republicii Moldova; 

Astfel, declarația respectivă a dnei Sandu este un fapt notoriu, sub orice aspect — politic, administrativ, civil sau penal, etc.; Se atestă că faptele notorii creează premise de înțelegere juridică și de aplicare și apreciere obiectivă, cu bună-credință, a acțiunilor și probelor, în cazul dat, de către societate și, eventual, de către autoritățile publice și organele de drept, contribuind la aflarea adevărului juridic și, respectiv, la aprecierea justă a cauzei, punînd în valoare gradul de responsabilitate al persoanei în realizarea drepturilor sale. 

Asa, asigurîndu-se celeritatea, coerența și consecutivitatea strictă a etapelor procesuale, urmărindu-se apărarea efectivă și concretă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, dar, obligatoriu, cu respectarea strictă a supremației Constituției Republicii Moldova, precum și a cadrului legal relevant cauzei. 

Dle Kuciuk, este binecunoscut faptul că dna Sandu are și cetățenia României. Cum credeți: nu sînt aici anumite contradicții și probleme de drept? 

Într-adevăr, precum se cunoaște în spațiul public, dna Sandu deține cetățenia României, concomitent cu cea a Republicii Moldova. Și, precum s-a exprimat cineva în rețelele sociale, „cetățenia română nu este un decor, nu este un avantaj birocratic, ci este un angajament asumat” — poziție împărtășită și de noi. 

De aceea, considerăm că dubla cetățenie pentru anumite categorii de persoane, cum ar fi președintele statului, judecătorii Curții Constituționale etc., este inadmisibilă. Acest aspect este elucidat în mai multe analize și studii științifice realizate de subsemnat, împreună cu regretatul Victor Pușcaș, personalitate marcantă în edificarea statului moldovenesc – patriarhul justiției naționale. Or, cazul cetățeniilor multiple creează o problemă imensă pentru interesul national și securitatea statului, avînd cel puțin trei dimensiuni: juridică, socio-politică și cea a eurointegrării/unirii. 

Și aceasta, fiindcă problema cetățeniei se extinde dincolo de jurisdicția unui singur stat, avînd o dimensiune juridică internațională care plasează în vizor mai multe coliziuni juridice, atît între primatul primei cetățenii și primatul celei de-a doua cetățenii, cît și între fiecare cetățenie și primatul cetățeniilor ulterioare, care pot fi trei, patru și mai multe. 

În același timp, apar concomitent și probleme între primatul dreptului intern al primului stat și cel al celui de-al doilea stat, al treilea etc. Iar aceste conflicte, care au la temelie cetățenia multiplă, pot fi urmărite în toate domeniile, la nivel național, interstatal și internațional, în mai multe state, ținînd de domeniul atît al dreptului național, cît și al dreptului internațional. Avînd în vedere că în epoca modernă, în special în Uniunea Europeană, se acordă o atenție tot mai mare nu doar protejării drepturilor și libertăților omului, ci și problemei dublei cetățenii și domeniului de aplicare a drepturilor și libertăților de care un cetățean de care se poate bucura într-un stat și, prin urmare, într-un alt stat din UE, aceste aspecte devin extrem de relevante, deoarece domeniul de aplicare a drepturilor unui cetățean cu cetățenie multiplă intră, obiectiv, în conflict unele cu altele, determinînd rezidența, loialitatea și multe alte componente importante ale vieții umane, care țin, în primul rînd, de interesul și securitatea națională a statelor implicate sau vizate. 

Totodată, este de remarcat că, în contextul avansării rolului dreptului internațional (în special al dreptului UE), problemele legate de dubla cetățenie sînt influențate nu numai de normele ratificate ale convențiilor internaționale, ci și de interpretările corespunzătoare ale normelor internaționale de către organizațiile, instituțiile și agențiile internaționale, cum ar fi CEDO, OSCE, CE, APCE și altele. Iar, ținînd cont că crește tot mai mult rolul precedentului juridic, în condițiile în care legislația națională a Republicii Moldova se bazează dpctrinar pe dreptul român, se poate deduce că problemele legate de dubla cetățenie, stabilite și reglementate de dreptul intern, sînt influențate total de normele dreptului european (în mare parte dreptul anglo-saxon bazat pe precedent) și de interpretarea lui. 

În concluzie, aceste norme și interpretarea lor (inclusiv privind multipla cetățenie a funcționarilor cu demnitate publică) pot afecta direct nu numai drepturile unui cetățean concret, ci și întreaga societate, lovind, totodată, în regimul constituțional al statului respectiv, dar și demontînd încăși statul. Acest lucru este valabil mai ales atunci, cînd o țară vecină are obiective geopolitice specifice, cum ar fi, de exemplu, România, în care mai multe forțe politice și înalți demnitari de stat promovează deschis absorbția Republicii Moldova. 

Prin urmare, considerînd instituția dublei cetățenii drept o instituție duală a dreptului național și internațional, observăm, din perspectivă juridică, prezența mai multor probleme care derivă din principiul dublei cetățenii aplicat pe larg în Moldova, și anume: – Problema jurămîntului cetățeanului și ponderea acestuia în contextul cetățeniei multiple; 

– Problema loialității cetățeanului, în special a loialității persoanelor cu demnitate publică; 

– Problema securității naționale și a accesului la informația clasificată sau cu acces redus; 

– Problema responsabilității juridice a persoanelor cu demnitate publică și dublă cetățenie; 

– Dubla impunere a persoanelor cu multiple cetățenii și multe alte probleme juridice conexe. 

În context, putem observa că fiecare dintre problemele menționate mai sus este sau poate fi o sursă a altor conflicte/chestiuni juridice și/sau poate genera anumite consecințe juridice grave, care ar putea sta la baza unor procese juridice sau socio-politice complexe și foarte periculoase pentru stat și societate, dar în primul rind pentru regimul constitutional și ordinea de drept. 

De exemplu, problema contabilizării dublei cetățenii este dificilă, din cauza complexității administrării acesteia și a stabilirii răspunderii cetățeanului pentru ascunderea acestor informații, care sînt, simultan, în mod obiectiv, informații și date personale ale unei persoane. Acest lucru se datorează și dificultății de a stabili dacă cetățenii săi au dobîndit o altă cetățenie, deoarece statul însuși nu va partaja cu alte state informații confidențiale deținute despre cetățenii săi, inclusiv datele personale ale acestora. Iar atunci cînd cetățenii înșiși nu informează autoritățile relevante despre cealaltă cetățenie a lor, stabilirea dublei cetățenii devine o procedură dificilă, iar în unele cazuri (cînd dubla cetățenie a unui cetățean nou dobîndit este, deocamdată, secret de stat al unui alt stat), aceasta nu poate fi detectată. I

Și aceasta, în ciuda faptului că confruntarea geopolitică dintre state a dus la situația în care o serie de țări oferă cetățenilor moldoveni protecția lor și, în consecință, cetățenia lor (unele chiar printr-o procedură simplificată) — Ucraina, România, Rusia, Bulgaria, Turcia și altele. Iar pe baza dorinței declarate oficial a României de a unifica Moldova, înregistrarea cetățeniei române și eliberarea documentelor de identitate corespunzătoare au devenit un proces oficial de promovare a obiectivelor de absorbție a statului moldav — aspect declarat public de mai multe persoane cu demnitate publică ale României. Tocmai de aceea, unii cercetători, a căror opțiune o susținem, consideră că este justificat ca, atunci cînd legislația națională a unui stat conține prevederi care restricționează dubla cetățenie și impun în mod clar unei persoane cu dublă cetățenie să aleagă una dintre cele două cetățenii într-o perioadă specificată, aceasta protejează întotdeauna securitatea statului respectiv și nu oferă bază pentru coliziuni sau contradicții normative. Iar dacă persoana respectivă nu își face alegerea în perioada specificată legal, aceasta trebuie să rămînă cetățean doar al statului în care locuiește permanent, acolo unde plătește impozite, pierzînd de drept cetățenia altui stat sau dreptul de a deveni cetățean al unui alt stat. 

Astfel, aceste aspecte, precum și altele (reședința permanentă, serviciul militar etc.), pot fi incluse într-un acord interstatal corespunzător, care poate fi încheiat între statele care doresc să clarifice problemele legate de dubla sau multipla cetățenie. Tocmai de aceea, în opinia noastră, problema dublei cetățenii ar putea fi o piatră de temelie și una dintre cele mai importante pentru statul moldovenesc. Și aceasta nu numai pentru că, prin utilizarea instituției dublei cetățenii, un stat vecin, de tip „frate mai mare”, poate anexa „gently and quiet” statul moldovenesc, în care o mare parte a populației a devenit mai întîi cetățeni ai unui alt stat și, prin urmare, furnizori ai politicilor acelui stat, dar participă și simultan la alegerile naționale din aceste două state, alegînd guvern și conducere loială statului vecin, care, ulterior, va putea „transmite/preda/închina” țara. În practică, aceasta indică un parcurs al statului suveran și independent spre o lichidare cvazi-constituțională, o cale care, de fapt, este aleasă nu de cetățenii acestui stat, ci de cetățenii unui alt stat. Anume din acest motiv, art. 41 alin. (6) al Constituției stabilește expres că „Activitatea partidelor constituite din cetățeni străini este interzisă”. 

Deci, orice partid care este constituit sau are ca membri cetățeni cu dublă cetățenie, ar urma să fie declarat neconstituțional de drept. Or, contrar celor expuse mai sus, astăzi avem pusă pe bandă rulantă o cale eronată impusă Suveranului: mai întîi, prin dobîndirea simplificată a unei alte cetățenii, apoi prin promovarea cetățenilor cu dublă cetățenie în funcții publice prin intermediul partidelor constituite din cetățeni cu multiplă cetățenie, pentru a ajunge acolo unde am ajuns astăzi — ca președintele statului să declare cursul de lichidare a statului moldav prin absorbția lui „pretins legal” de către alt stat. Deci, concluzionăm la caz: după ce, prin mecanismul dublei cetățenii nelimitate de lege, s-a obținut acces la cele mai înalte funcții publice, la toate organele puterii statale, impunerea din exterior a modelului de autolichidare a statului oricum devine o chestiune de timp. Iar, în absența unor prevederi legale restrictive în legislația națională pentru persoanele cu cetățenie multiplă, aceste persoane și activitățile lor nu sînt limitate de nicio normă juridică, fiind posibilă situația de prejudiciere gravă și irecuperabilă a interesului național al Republicii Moldova. Or, astfel de persoane angajate din exterior, care vor activa în detrimentul Suveranului, pot fi alese/promovate în toate organele guvernamentale și în cele mai înalte funcții, urmărind/orientînd „democratic” politicile interne și externe loiale unui alt/altor stat/state în vederea atingerii obiectivului de lichidare a statului moldav. 

Astfel, considerăm întemeiat că în final, un asemenea stat, cu un cadru normativ care acceptă/promovează cetățenia multiplă fără restricții, este condamnat la o subminare sistemică a fundamentelor sale juridice și a ordinii constituționale legitime și, în primul rînd, la subminarea interesului și securității naționale a țării. În sensul dat subliniem, că prin termenul „cetățenie” înțelegem nu doar o legătură juridică stabilă și formală între o persoană fizică și stat, dar și cerințe/restricții legale clar stabilite, care trebuie să asigure, pe lîngă protecția drepturilor omului, și protejarea intereselor naționale ale statului Republicii Moldova, precum și să asigure supremația veritabilă a Constituției. 

Avînd în vedere faptul că a doua interpretare extensivă și neîmtemeiată de către Curtea Constituțională a deciziei CEDO în cauza „Tănase c. RM” (prima fiind legală și întemeiată), a condus la anularea ilegală a unui număr considerabil de prevederi constituționale din legislația actuală a Republicii Moldova și, totodată, la dublă cetățenie pentru înalții funcționari ai statului moldovenesc, erodînd statalitatea și securitatea, suveranitatea și independența Republicii Moldova. 

Astfel, considerăm necesară revizuirea Deciziei Curții Constituționale nr. 31 din 11.12.2014, prin care s-a promovat principiul „dublă cetățenie — dublă loialitate”, întrucît o dublă loialitate identică față de două state nu există, existînd un antagonism obiectiv al intereselor statale. 

Totodată, considerăm oportun și important ca organul legislativ să adopte reguli procedurale conform cărora sistemul judiciar și justiția constituțională a Republicii Moldova să pună în aplicare exclusiv ad litteram deciziile CEDO, fără a recurge la interpretări CEDO „în spiritul Convenției”. Așa cum a susținut savantul francez Pierre Boiste, „cetățenii cu cetățenie multiplă seamănă cu niște trepte, toate egale, dar plasate una deasupra celeilalte”. 

În acest context, ca exemplu am putea pune, cu titlu de exemplu, întrebări retorice și ipotetice și către un judecător al Curții Constituționale care are dublă cetățenie și, respectiv, are obligații și față de un alt stat: 

– cum poate garanta dînsul supremația Constituției și responsabilitatea reciprocă a statului față de cetățean și a cetățeanului față de stat, în cazul în care el deține mai multe cetățenii?

– cum va acționa dînsul personal în cazul intereselor contradictorii ale statelor al căror cetățean este, de exemplu, în cazul validării rezultatelor unui referendum asupra chestiunii de dispariție a statului moldovenesc? Va asigura supremația Constituției sau va asigura lichidarea statului Republica Moldova?