La 23 mai 2026, la Palatul Republicii din Chișinău, va avea loc Conferința națională științifico-practică „Garanțiile juridice ale dreptului de proprietate al Ortodoxiei în Republica Moldova și drepturile omului”. Evenimentul va reuni juriști, istorici, teologi, reprezentanți ai societății civile, ai misiunilor diplomatice, precum și membri ai Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova. Conferința este consacrată unei teme complexe, aflate la intersecția dintre drept, teologie, patrimoniu și viața socială. Organizatorii își propun să aducă în discuție statutul juridic al proprietății bisericești și incertitudinile existente în jurul a circa 800 de biserici istorice care rămîn formal în proprietatea statului. Scopul conferinței este de a orienta disputele privind patrimoniul religios într-o direcție juridică profesionistă, bazată pe etică, continuitate spirituală și respectarea drepturilor omului. Potrivit organizatorilor, lipsa unor garanții juridice clare și nerecunoașterea contribuției parohiilor ortodoxe la conservarea patrimoniului cultural pot genera riscuri sociale și juridice. Experții urmează să discute soluții pentru protejarea drepturilor parohiilor, menținerea stabilității în societate și prevenirea unor eventuale conflicte locale. Conferința va fi coordonată de un Comitet organizatoric condus de Dumitru Pulbere, fost președinte al Curții Constituționale și președinte Consiliului Institutului Justiției Constituționale. Din comitet mai fac parte doctorul în drept Valeriu Kuciuk, secretar al Comitetului organizatoric, Marin Cemortan și Victor Marahovschi. Înregistrarea participanților va avea loc în ziua evenimentului, între orele 09:00 și 10:00. Lucrările conferinței se vor desfășura între orele 10:00 și 13:00. Persoanele interesate să participe se pot înregistra prin e-mailul Institutului Justiției Constituționale: institujustconst@gmail.com