Așa este. Trebuie de remarcat că legislația privind conflictele de interese prevede expres că „subiecți ai declarării intereselor personale sînt persoanele care dețin funcții de demnitate publică prevăzute în anexa la Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică”. Și funcția de președinte al țării este în acea listă.
În context este de reținut că, la 29 iulie 1994, Constituția RM a fost adoptată pentru a da formă aspirațiilor cetățenilor către o democrație reală, care să promoveze principiile și valorile statului de drept, o nouă viziune asupra drepturilor omului și libertăților civile, dar și mecanismele legale ce le garantează. Iar, în contextul cauzei date, este important să arătăm că o declarație publică a unei persoane cu demnitate publică este, de fapt, o alegere între „Actio publicum”, cu referire la esența publică a actului dat, și „Actio in personam” — o acțiune personală.
Avînd în vedere că președintele țării are un statut juridic cu valoare constituțională și este subiect al declarărilor intereselor personale, putem constata că acesta se poate afla în poziția unui conflict de interese, atunci cînd există un conflict între exercitarea atribuțiilor funcției deținute și interesele personale, conflict ce ar putea influența necorespunzător îndeplinirea obiectivă și imparțială a obligațiilor și responsabilităților sale — funcții care îi revin potrivit Constituției și legislației relevante.
Sub acest aspect juridic, declarația dnei Sandu este, evident, un act juridic public, și nicidecum nu poate fi un act personal. Este important că, în conformitate cu prevederile legale naționale și internaționale, persoanele cu funcții de demnitate publică, în procesul deținerii funcției și îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, sînt obligate să respecte următoarele principii generale:
a) slujirea interesului public cu imparțialitate și obiectivitate;
b) asigurarea transparenței și a controlului public al activității;
c) responsabilitatea individuală și exemplul personal.
Este de remarcat că normele de drept naționale statuează că, pentru îndeplinirea conformă și legală a atribuțiilor lor de serviciu, persoanele respective vor ține cont de interesul public și vor renunța public la interesele personale care pot compromite deciziile oficiale luate cu participarea lor, ori se vor abține de la participarea la luarea sau executarea unor astfel de decizii, dacă acestea pot fi compromise de interesele lor personale.
Astfel, ele vor acționa în așa mod, încît să servească drept exemplu pentru alți funcționari publici și pentru alte persoane fizice, exercitîndu-și mandatul cu bună-credință și maximă diligență. Prin urmare, cu referire la situația cetățeniei dnei președintî, putem constata un conflict de interese cert. Or, președinta RM, care deține cetățenia unui stat străin, avînd o funcție publică cu valoare constituțională, cu competențe exclusive în domeniul politicii externe a statului, în domeniul apărării (comandant suprem), cu acces nelimitat la secretul de stat etc., prin definiție, nu poate asigura independența politică și economică a statului, integritatea teritorială și suveranitatea statului, regimul constituțional, nefiind capabilă, din punct de vedere juridic, să apere efectiv drepturile și libertățile cetățenilor Republicii Moldova. Și declarația în cauză confirm acest lucru.
Deducem acest fapt deoarece obiectivele menționate mai sus nu pot fi realizate în deplină măsură fără respectarea principiului constituțional al devotamentului față de țară, statuat în art. 56 al Constituției, potrivit căruia devotamentul față de țară este sacru, iar cetățenii cărora le sînt încredințate funcții publice răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin. Or, devotamentul este o obligație constituțională, care implică nu doar loialitate și atașament față de țară, nu doar îndeplinirea obligațiilor cu bună-credință, ci și autosacrificiu deplin, în caz de necesitate.
Din acet punct de vedere, în opinia noastră, devotamentul sacru față de un stat exclude devotamentul fără rezerve față de un alt stat, or devotamentul sacru și absolut față de două sau mai multe state nu poate exista a priori.
Așa, în lumina normelor constituționale enunțate, cu referire la cazul dat, expunem următoarele considerațiuni:
a) devotamentul față de țară constituie o obligație constituțională expresă, ce rezultă din raporturile de cetățenie, dar și din postura funcției deținute de înaltă demnitate publică;
b) legiuitorul a ridicat suveranitatea și independența la rang de principii constituționale, delegînd președintelui țării sarcina de a apăra, cu devotament, suveranitatea și independența statului nostru;
c) Constituția RM statuează clar (art. 2 alin. (2)) că suveranitatea națională nu poate fi transmisă nimănui, fiindcă ea aparține poporului Republicii Moldova. Aderînd la multiple convenții și tratate internaționale în diverse domenii, inclusiv în domeniul drepturilor omului, Republica Moldova nu a transmis niciuna dintre prerogativele suveranității de stat vreunei instituții din afara cadrului național;
d) șeful statului Republicii Moldova are obligația, conform prevederilor art. 79 alin. (2) al Constituției, să apere drepturile și libertățile fundamentale ale omului;
e) nicio normă constituțională sau legislativă nu acceptă conflictul de interese al funcționarilor publici, cu atît mai mult conflictul de interese al persoanelor cu funcții de demnitate publică în stat, mai ales cînd conflictul de interese este unul perpetuu și permanent;
f) întrucît cetățeanul Republicii Moldova care deține cetățenia altui stat se află într-o legătură politico-juridică cu un stat străin, față de care el are îndatoriri constituționale și alte îndatoriri ce decurg din legislația statului respectiv, importanța cetățeniei Republicii Moldova, ca expresie a valorii legăturii politico-juridice cu Republica Moldova și a devotamentului său față de ea, se diminuează. La caz, aceasta afectează încrederea cetățenilor în instituția prezidențială, dar și în președintele țării, avînd impact și asupra încrederii societății în autoritatea puterii de stat și în instituțiile publice;
g) în exercitarea atribuțiilor de șef al statului, persoana cu multiplă cetățenie poate fi influențată nu doar de cerințele ordinii constituționale a Republicii Moldova și de interesele poporului său, dar și de interesele unui stat străin. Supunerea — implicit, îndeplinirea de către Președintele RM — nu doar a voinței suverane a poporului Republicii Moldova, ci și a voinței poporului unui stat strain, intră în contradicție directă cu principiul constituțional al independenței mandatului de Președinte al RM și al suveranității de stat, precum și cu cel al securității naționale, al nedivulgării informațiilor confidențiale, subminînd supremația Constituției Republicii Moldova;
h) persoanele care dețin mai multe cetățenii și persoanele care dețin doar cetățenia Republicii Moldova nu se află în aceeași situație juridică, mai mult – dubla cetățenie a Președintelui RM subminează loialitatea lui față de stat și față de popor;
i) poziția dnei Sandu vizavi de acest conflict de interese a fost făcută publică în mai multe interviuri, inclusiv în care dînsa a declarat că „nu este o problemă să ai două pașapoarte”… (a se vedea).
Cu referire la problema loialității în activitatea dnei Sandu, în calitatea sa de președinte, este de menționat și Hotărîrea Curții Constituționale privind controlul constituționalității Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 32-IX din 11 februarie 2021, privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru (a se vedea), prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Decretul respective al dnei Sandu.
Este de remarcat poziția expusă a Parlamentului Republicii Moldova, care a susținut că: Președintele Republicii Moldova, contrar prevederilor constituționale, nu a acționat cu maximă diligență la realizarea atribuțiilor sale constituționale pentru învestirea noului Guvern; acțiunile Președintelui Republicii Moldova, prin nerespectarea voinței majorității parlamentare formalizate, viciază întreaga procedură de învestire a Guvernului, fiind contrare prevederilor Constituției și ale Hotărîrilor Curții Constituționale; conflictul juridic are o natură constituțională, generat artificial prin exercitarea, în mod discreționar, a atribuțiilor de Președinte; consultările organizate de către Președintele Republicii au fost formale, fără intenția de a promova un candidat al majorității parlamentare, care să obțină majoritatea voturilor;
Președintele Republicii a ignorat declarația majorității parlamentare formalizate și, implicit, a autorității legislative, acționînd contrar principiului constituțional al colaborării loiale între instituțiile publice; contrar articolului 98 alin. (1) din Constituție, Președintele a desemnat repetat același candidat pentru funcția de Prim-ministru, ceea ce apare ca un act de voință unilaterală, provocatoare, poziționat în afara raporturilor de separație și echilibru a puterilor de stat;
desemnarea unui candidat fără a ține cont de opinia partidelor parlamentare se circumscrie unei conduite neloiale, fiindcă Președintele a desemnat același candidat doar cu scopul de a dizolva Parlamentul; Președintele Republicii nu și-a exercitat atribuțiile conform prevederilor constituționale; Președintele Republicii a încălcat obligația imparțialității și neutralității politice în procesul de desemnare a unui candidat pentru funcția de Prim-ministru, îndeplinindu-și în mod abuziv și discreționar prerogativele prevăzute de articolul 98 alin. (1) din Constituție. Este important de subliniat că, Curtea Constituțională a aceptat poziția Parlamentului și în hotărîrea sa, a reținut că: Președintele Republicii Moldova reprezintă poporul și acționează în numele lui; nu există niciun motiv constituțional și democratic ca Președintele Republicii să nu desemneze, în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru, persoana care dispune de sprijinul majorității parlamentare formalizate, fie ea adversă Președintelui; Președintele țării trebuie să se comporte ca o autoritate care constată, dar care nu interpretează sau modifică rezultatul alegerilor; marja discreționară a Președintelui Republicii la desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru este una limitată; Președintele Republicii Moldova trebuie să manifeste un comportament constituțional loial.
La caz, este relevant și următorul considerent al Comisiei de la Veneția: „[R]espectarea principiului preeminenței dreptului nu se poate limita numai la punerea în aplicare a prevederilor explicite și formale ale legii și ale Constituției. Respectarea preeminenței dreptului implică, de asemenea, un comportament și practici constituționale, care să faciliteze conformarea cu normele formale de către toate organele constituționale și respectul reciproc între acestea” (a se vedea Avizul Comisiei de la Veneția nr. 685/2012 din 17 decembrie 2012, CDL-AD(2012)026, § 72).
De asemenea, cu referire la cazul nostru, sînt pertinente și alte concluzii ale Comisiei de la Veneția, potrivit cărora: „[…] culturile politice și constituționale trebuie dezvoltate. Demnitarii nu urmăresc întotdeauna interesele statului ca un întreg. […] Instituțiile nu pot fi privite separat de persoanele care le conduc. […] O lipsă de respect față de instituții este strîns legată de o altă problemă în cultura politică și constituțională, și anume încălcarea principiului cooperării loiale între instituții. […] Numai respectul reciproc poate duce la stabilirea unor practici reciproc acceptate, care este în conformitate cu patrimoniul constituțional european și care îi permite unui stat să evite și să depășească crizele cu serenitate” (a se vedea Avizul Comisiei nr. 685/2012, CDL-AD(2012)026, § 73).
Astfel, în opinia noastră, dna președintă, încă din anul 2020, se află într-un conflict de interese evident, permanent și continuu, demonstrînd lipsă de loialitate față de Constituție și Suveran, precum și nedorința de a se conforma cerințelor Legii privind declararea averii și a intereselor personale nr. 133/2016, Legii cu privire la conflictul de interese nr. 16/2008, Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică nr. 199/2010, Legii integrității nr. 82/2018 și Legii cu privire la secretul de stat nr. 245/2008. Anume despre acest fapt ne vorbește și încălcarea jurămîntului depus de dna Sandu în calitatea sa de președintă a Republicii Moldova, atunci cînd a proclamat prin declarația sa incitantă, cursul oficial spre lichidarea Republicii Moldova ca stat suveran și independent.
Dle profesor, Dvs. acordați multă atenție jurămîntului depus de dna Sandu la învestirea sa în funcție. Totodată, dna Sandu a depus și un jurămînt față de statul Român. Oare nu formează aceste jurăminte o contradicție de obligațiuni?
Dna Sandu are un mandat de președinte al țării, mandat delegat prin alegeri de Suveran. Această funcție de rang constituțional se exercită în baza principiilor legalității, liberului consimțămînt, transparenței, exemplului personal, responsabilității și loialității, avînd obligația de integritate profesională și de exercitare a mandatului său cu bună-credință. Este de subliniat că problemele care derivă din jurămintele depuse de cetățeni sau de persoane cu funcții de demnitate publică, inclusiv problema loialității, derivă din problema dublei cetățenii sau a cetățeniei multiple, dar și din conflictele de interese aferente.
Atunci cînd menționăm existența conflictului de interese în cazul dnei Sandu, avem în vedere următoarele:
dna M. Sandu pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România, deci pentru lichidarea statului moldovenesc;
președintele statului este șeful statului, conform prevederilor constituționale (art. 77 alin. (1) din Constituție);
statutul Președintelui RM este clar determinat în Constituție, dar și în legislația națională, beneficiind de un șir de drepturi exclusive și competențe constituționale pentru ca să-și poată îndeplini atribuțiile în mod independent, exclusiv în interesul Moldovei și al cetățenilor ei, aflîndu-se sub protecția imunității de funcție;
în calitate de cetățean al RM, dacă dna Sandu ar fi depus jurămîntul Republicii Moldova, ea ar fi spus: „Eu, Maia Sandu, născută în satul Risipeni la 24 mai 1972, jur să fiu cetățean devotat Republicii Moldova, să respect cu sfințenie Constituția și celelalte legi ale ei, să nu întreprind nicio acțiune care i-ar prejudicia interesele și integritatea teritorială”;
actualmente, dna Sandu este cetățean al României și, la obținerea cetățeniei Române, a depus următorul jurămînt: „Jur să fiu devotată patriei și poporului Român, să apăr drepturile și interesele naționale, să respect Constituția și legile României”;
în calitatea sa de președinte ales al Republicii Moldova, dna Sandu a depus în fața Parlamentului (organul reprezentativ suprem al poporului) și a Curții Constituționale următorul jurămînt:„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”.
Stimați cititori, dacă veți face o careva analiză a acestor jurăminte, o să vedeți multe suprapuneri de devotamente, dar și colizii de oblihațiuni.
În context, este de avut în vedere că o bună parte dintre cetățenii Republicii Moldova (generațiile anilor 30–90) nu au depus vreun jurămînt de loialitate statului moldovenesc, deoarece statutul de cetățean al Republicii Moldova a fost obținut de drept ca urmare a perfectării actelor, în mod regulamentar, după destrămarea Uniunii Sovietice. Însă, în principiu, avem în masă situația în care cetățenii RM au depus două sau mai multe jurăminte. Este firesc să apară un conflict de interese între aceste jurăminte depuse în fața diferitor state.
Este important să cunoaștem că, în cazul în care există o coliziune între două acte juridice, două norme de drept sau două obligații juridice care se contrazic reciproc ori nu rezonează între ele, atît doctrina juridică, cît și cadrul normativ intern (vezi art. 7 alin. (3) al Legii nr. 100/2017 cu privire la actele normative) stabilesc că: „În cazul în care între două acte normative cu aceeași forță juridică apare un conflict de norme, se aplică prevederile ultimului act normativ adoptat, aprobat sau emis”.
De aceea, putem constata că ultimul jurămînt depus de dna Sandu față de un stat nu este jurămîntul depus în fața statului Român atunci cînd a obținut legal a doua cetățenie — cea a României —, ci jurămîntul depus la învestire și dat poporului moldovenesc.
Astfel, este cazul să reiterăm încă o dată considerațiunea de principiu expusă mai sus.
Din punct de vedere juridic, sîntem în prezența unei coliziuni de obligațiuni supreme asumate de prima persoană în stat, de șeful statului. Dar trebuie ținut cont de faptul că orice persoană nu poate fi devotată, în egală măsură, față de două sau mai multe state, fiindcă Patria întotdeauna este una. De aceea, jurămintele depuse de dna Sandu Republicii Moldova și României sînt, de drept, în contradicție, mai ales în condițiile în care, pe de o parte, persoana s-a obligat să fie devotată României și poporului Român, iar pe de altă parte jură să-și dăruiască toată puterea și priceperea Republicii Moldova — și asta în situația în care mai multe interese naționale ale României sînt în contradicție cu interesele naționale ale Republicii Moldova.
Este de avut în vedere și poziția constantă a Curții Constituționale a Republicii Moldova, care a statuat că Președintele este garantul suveranității și independenței, iar loialitatea față de stat nu se limitează la acte juridice, ci include și discursul public.
Astfel, în Hotărîrea nr. 24 din 23 iunie 2015, Curtea a reținut că: „Președintele Republicii Moldova are obligația constituțională de a manifesta loialitate față de stat și față de ordinea constituțională, atît în exercitarea atribuțiilor sale, cît și în discursul public.” Faptul că, în public, dna M. Sandu face declarații potrivit cărora este pentru lichidarea Moldovei ca stat suveran și, prin inacțiune, nu recunoaște public existența conflictului de interese și nici nu acceptă renunțarea la cetățenia României pe perioada mandatului — toate acestea înseamnă un singur lucru: obligațiunea jurată României și poporului Român este, pentru dna M. Sandu, mai presus decît jurămîntul depus în fața Moldovei și a poporului său. Și, respectiv, poate fi constatat că, prin declarația sa, dna Sandu a încălcat jurămîntul dat Suveranului la învestirea sa în funcția de președinte al țării, respectînd, de fapt, jurămîntul dat altui stat și promovînd dispariția statului moldav prin unire lui cu statul Român.
Dle Kuciuk, totuși, pornind de la cele expuse mai sus, care ar fi reflecțiile juridice sau urmările sociale ale unei astfel de declarații a doamnei președinte, care se pare că a încălcat legea și Constituția?
La astfel de întrebări trebuie să răspundă cercetătorii și experții din domeniul juridic, dar și întreaga societate, deoarece o asemenea poziționare a doamnei Sandu, în calitatea ei de cel mai înalt funcționar cu demnitate publică, îi vizează pe fiecare în parte și, totodată, se referă la întregul popor moldovenesc.
De aceea, în contextul dat, salutăm un dialog public larg în societate, generat de controversata declarație, fie ea calificată drept o simplă expunere a unei poziții cetățenești, fie privită ca un anunț de lichidare a statului moldav, întru executarea unor presupuse indicații sau înțelegeri de la Bruxelles ori din altă parte.
Oricum, noi considerăm reacția societății, a comunității juridice, a autorităților publice și a organelor de drept drept o adevărată hîrtie de turnesol, menită să facă lumină atît la capitolul identitar al moldovenilor, cît și la realizarea practică a principiului statului de drept și al demnității naționale, a capacității de protecție a interesului național și a securității statului de drept, precum și asupra oportunităților de responsabilitate generate de ignorarea principiilor și obligațiunilor constituționale, de nerespectarea flagrantă a normei de drept și de sfidarea supremației Constituției.
Or, considerăm că numai o analiză juridică echidistantă și detaliată a unor acțiuni sau inacțiuni ale persoanelor cu cea mai înaltă demnitate publică în statul nostru este în măsură să clarifice starea de drept existentă, dar și consecințele juridice ale acțiunilor sau inacțiunilor respective. În caz contrar, ar putea exista pericolul societal de a aluneca în albia discuțiilor sterile și periculoase, a conspirațiilor sub centura interesului național, a calificării cetățenilor drept mancurți sau dușmani ai poporului, realizînd în practică vechiul principiu roman – divide et impera. Doar că, la final, societatea va fi dezbinată fundamental, te miri după ce criteriu – etnic, religios, lingvistic etc. – în care, respectiv, va fi inclusă jumătate din populația Republicii Moldova, care are o altă cetățenie, o altă religie, o altă naționalitate sau o altă opinie referitor la un subiect sau altul. Și, mai mult, ar mai putea exista și alte scenarii de evoluție a discordiilor și divergențelor reale sau stimulate artificial în societate, atît non-violente, cît și violente, reale sau imaginare, neînsemnate sau de proporții… La caz, vom face remarca că, potrivit art. 80 alin. (4) din Constituție, „Nicio persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al Republicii Moldova decît pentru cel mult două mandate consecutive”. Reieșind din această normă juridică, putem deduce că declarația doamnei președinte Sandu este făcută în condițiile în care dînsa nu va mai putea candida și respectiv aleasă pentru un alt mandat.
Dle profesor, poate totuși această declarație a doamnei Sandu este o opinie personală sau ceva mai mult?
Dacă este să privim declarația dnei președinte ca pe un punct de vedere personal, atunci trebuie să amintim publicului că poziția sa politică, exprimată de dna Sandu la capitolul unirii statului moldav cu cel Român, nu aduce astăzi nicio noutate, aceasta fiind expusă și anterior, încă în anul 2016.
Ne amintim că, în anul 2016, această declarație a fost una strict politică, în condițiile în care dna Sandu era un concurent electoral, iar respectiva declarație era destinată celor care susțineau opțiunea unirii Moldovei cu România. Însă, în condițiile actuale, larg cunoscute, ale dnei Sandu, așa cum am menționat supra, nu putem aprecia această declarație a dnei președinte drept o poziție personală, întrucît dînsa exercită înalta funcție de șef de stat al Republicii Moldova sau, dacă doriți, de președinte al țării. Și aceasta înseamnă că:
a) actualmente, dna Sandu are un alt statut juridic clar – un statut cu valoare constituțională;
b) la învestirea sa în înalta funcție de demnitate publică – șef de stat – dînsa a depus un jurămînt;
c) conform jurămîntului depus, dna Sandu și-a asumat expres obligațiile:
– de a respecta Constituția și legile țării;
– de a garanta suveranitatea, independența națională, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei;
– de a apăra democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului;
– de a-și dărui toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova.
Astfel, declarația dnei Sandu, în calitatea sa de președinte al țării, aflată sub auspiciul jurămîntului depus poporului, nu poate fi una strict politică, care să denote o poziție personală. În condițiile unui statut juridic constituțional special, această declarație reprezintă o poziție oficială a unui șef de stat, fiind expresia poziției juridico-politice a conducerii statului Republica Moldova.
În opinia noastră, această declarație a președintei Maia Sandu constituie, de fapt, anunțarea oficială a unui curs de evoluție – nicidecum de dezvoltare – a Republicii Moldova, un curs proclamat spre dispariția Republicii Moldova ca stat suveran și independent, unitar și indivizibil. Acest curs proclamat denotă clar, că eforturile dnei Sandu nu sînt și nu vor fi orientate spre a-și dărui toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, ci, contrar angajamentelor asumate prin jurămînt, dînsa își va concentra eforturile și se va strădui să realizeze obiectivul de lichidare a statului moldav.
Este evident că aceasta este activitatea pe care o desfășoară doamna Sandu pe durata mandatului său prezidențial, dacă luăm în considerare rezultatele acestei guvernări, precum și o serie de decizii adoptate în condiții de conflict evident de interese în favoarea statului vecin, al cărui cetățean este.
Probabil, această declarație face lumină și asupra procesului propriu-zis de externalizare (transmitere către alte state sau factori externi) a anumitor competențe ale puterilor de stat, precum: reformele non-stop din justiție și reorganizarea sistemului instanțelor judecătorești cu reformarea lui constantă și perpetuă, cu implicarea permanentă și activă a factorului străin. În mod major, se încalcă direct suveranitatea și independența statului atunci cînd, la formarea, controlul, evaluarea și sancționarea puterii judecătorești, are loc imixtiunea externă.
Este de subliniat că reforma justiției, în acest sens, traumatizează constant substanța drepturilor omului și a regimului constituțional din Republica Moldova. O asemenea abordare a guvernării legislative generează probleme grave, în primul rînd pentru justițiabili, în special la capitolele „accesul la justiție” și „dreptul la apărare”, întrucît înrăutățirea situației existente este în contradicție directă cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituția RM, care statuează expres că „Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție”, încălcînd totodată drepturile și libertățile fundamentale ale omului, prin care se violează art. 54 alin. (1) din Constituția RM, care interzice expres adoptarea unor legi ce ar suprima sau ar diminua drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului; selectarea, admiterea în funcție, evaluarea și promovarea, precum și sancționarea judecătorilor și procurorilor (inclusiv prin comisiile de pre-vetting și vetting), realizate cu implicarea directă a statelor străine, – fapte, în opinia noastră, expres neconstituționale, deoarece plasează sub control extern direct ramura puterii judecătorești a statului Republica Moldova, încălcînd flagrant spiritul și litera normei constituționale; etc… incluzîndu-se în această listă și desemnarea conducerii externe a sistemului național financiar-bancar, transmiterea sub control extern a infrastructurii și a sistemului energetic național, cedarea singurei ieșiri maritime a Moldovei (Portul Giurgiulești) unui alt stat, închiderea instituțiilor de învățămînt sub pretextul „optimizării”, alimentarea depopulării republicii și stimularea exodului populației autohtone (în primul rînd al tinerilor), creșterea aparatului de stat prin majorarea substanțială, dar absolut nejustificată, a finanțării acestuia și multe, multe altele.
Toate cele enumerate mai sus ne oferă posibilitatea de a deduce o singură concluzie întemeiată: declarația dnei președinte Maia Sandu nu este o simplă opinie personală, ci un act juridic notoriu asumat, cu încălcarea deschisă a jurămîntului depus la învestire, reprezentînd începutul unei noi etape în istoria statului moldav, etapă în care președintele țării va acționa pentru realizarea unirii statului nostru cu un alt stat, urmînd ca, în final, statul moldovenesc – Republica Moldova – să dispară juridic.
Totodată, în opinia noastră, declarația doamnei președinte Maia Sandu, în calitatea sa de șef al statului și persoană cu cea mai înaltă funcție de demnitate publică, privind cursul oficial de lichidare a statului moldovenesc, constituie un flagrant constituțional notoriu și constituie o infracțiune împotriva statului moldovenesc.
Prin urmare, declarația președintei Sandu urmează a fi calificată de Suveran și de organele sale reprezentative drept un autodenunț, echivalat cu o declarație publică de demisie, cu urmări imediate de drept.