Expertul economic și fostul director al Direcției Economie Reală din cadrul Ministerului Economiei, Dumitru Barbalat, a publicat un mesaj pe Facebook, în care atrage atenția asupra respectării Legii nr. 64/2010 privind libertatea de exprimare, subliniind că statul și autoritățile publice nu pot intenta acțiuni pentru defăimare, iar orice cetățean are dreptul legal de a le critica. Și Doamna Maia Sandu, și Domnul Gheorghe Gonța, dar și TOȚI cetățenii, recitiți, Vă implor, art.9 din legea nr.64/2010 cu privire la dreptul la libertatea de exprimare.”, a scris Barbalat, citînd integral articolul 9 din lege: Art. 9. Libertatea de a critica statul, autorităţile publice şi persoanele care exercită funcţii publice (1) Orice persoană are dreptul de a critica statul şi autorităţile publice. (2) Statul şi autorităţile publice nu pot intenta acţiuni cu privire la defăimare. (3) Statul şi autorităţile executive şi legislative nu sînt protejate de legea penală sau contravenţională împotriva declaraţiilor defăimătoare. (4) Persoanele care exercită funcţii publice pot fi supuse criticii, iar acţiunile lor – verificării din partea mass-mediei, în ceea ce priveşte modul în care şi-au exercitat sau îşi exercită atribuţiile, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a asigura transparenţa şi exercitarea responsabilă a atribuţiilor lor. Expertul a adăugat următoarea precizare: „Deci, Orice persoană are dreptul de a critica statul şi autorităţile publice. (2) Statul şi autorităţile publice NU POT INTENTA acţiuni cu privire CHEAR și pentru informații defăimătoare. Chear dacă se va încerca să se aplice art.70 Calomnie (defăimare) din codul contravențional nr.218/2008, acest art nu este aplicabil, deoarece legea nr.64 fiind din 2010 are prioritate asupra art.70 din codul contravențional din a.2008.**” Prin acest mesaj, Dumitru Barbalat subliniază că libertatea de exprimare este un drept fundamental garantat de lege și că transparența, critica și controlul public asupra autorităților sînt esențiale pentru buna guvernare. Mesajul expertului vine după ce jurnalistul Gheorghe Gonța a anunțat pe rețelele sociale că președinta Maia Sandu intenționează să îl acționeze în judecată, cerîndu-i 100.000 de lei despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat printr-un editorial video. Gheorghe Gonța este cunoscut pentru pozițiile sale critice la adresa actualei guvernări și a președintei Maia Sandu. În toamna anului trecut, el urma să modereze dezbaterea dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, însă echipa candidatei PAS a cerut înlocuirea sa, invocînd lipsa de neutralitate. În acest context, postarea lui Dumitru Barbalat servește drept apel public la respectarea libertății de exprimare și a independenței jurnaliștilor în exercitarea dreptului de a critica autoritățile, conform legislației naționale.